Ar trebui creștinii sărbătoriți Halloweenul? Pericolele spirituale pe care mulți credincioși le trec cu vederea
Ce spune Biblia despre Halloween, întuneric și pericolul de a iubi lumea mai mult decât pe Isus?
Efeseni 5:10 — „Și căutați să discerneți ce este plăcut Domnului.”
În fiecare an, pe măsură ce se apropie 31 octombrie, milioane de oameni se pregătesc să sărbătorească Halloween-ul. Casele sunt decorate cu schelete, fantome, vrăjitoare, demoni și imagini ale morții. Copiii și adulții se îmbracă în costume, filmele de groază devin deosebit de populare, iar cartiere întregi participă la festivități centrate pe teme precum frica, întunericul și supranaturalul. Ceea ce este deosebit de îngrijorător este câți creștini declarați participă la aceste sărbători fără a se întreba serios dacă sunt plăcute lui Dumnezeu.
Pentru mulți credincioși, Halloween-ul a devenit nimic mai mult decât o tradiție inocentă. Ei văd costume, dulciuri, decorațiuni și oportunități de divertisment în familie. Ei consideră că, deoarece nu au nicio intenție să-l venereze pe Satana sau să practice vrăjitorie, nu este nimic greșit din punct de vedere spiritual în a participa la ea. La urma urmei, nu este oare doar o distracție inofensivă?
Dar, ca urmași ai lui Isus Hristos, ar trebui ca deciziile noastre să se bazeze în primul rând pe faptul dacă ceva pare inofensiv, dacă societatea îl acceptă sau dacă putem găsi o modalitate de a-l justifica? Sau ar trebui ca cea mai mare preocupare a noastră să fie dacă ceea ce facem este plăcut Domnului?
Apostolul Pavel ne dă un principiu care ar trebui să influențeze profund fiecare aspect al vieții noastre:
1 Corinteni 10:23 — „Toate lucrurile sunt îngăduite”, dar nu toate lucrurile sunt de folos. „Toate lucrurile sunt îngăduite”, dar nu toate lucrurile zidesc.
1 Corinteni 10:31 — „Așadar, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți orice altceva, faceți totul spre slava lui Dumnezeu.”
Aceste versete combat o înțelegere greșită des întâlnită a libertății creștine. Libertatea noastră în Hristos nu este o invitație de a îmbrățișa tot ce oferă lumea, cu condiția să găsim un motiv pentru a considera acest lucru permis. Mai degrabă, este o oportunitate de a trăi într-un mod care Îl onorează pe Cel care ne-a mântuit. Pavel îi îndeamnă pe credincioși să ia în considerare nu doar dacă ceva este permis, ci și dacă este benefic, ziditor spiritual și glorifică pe Dumnezeu.
Aceasta ridică o întrebare care merită cea mai sinceră analiză a noastră: De ce ar dori cei care îi aparțin lui Isus Hristos să participe la o sărbătoare atât de strâns asociată cu întunericul, vrăjitoria, demonii și moartea?
Răspunsul la această întrebare ar putea dezvălui ceva mult mai profund decât opiniile noastre despre Halloween. Ar putea dezvălui cum înțelegem sfințenia, cum reacționăm la Cuvântul lui Dumnezeu și cât de mult din inimile noastre ne-am predat cu adevărat lui Isus.
1. Suntem chemați să umblăm în lumină, nu să luăm parte la întuneric
Una dintre cele mai clare distincții din Scriptură este contrastul dintre lumină și întuneric. Lumina reprezintă caracterul lui Dumnezeu, adevărul, dreptatea și sfințenia Lui, în timp ce întunericul reprezintă adesea păcatul, înșelăciunea și răzvrătirea împotriva Lui. Acestea nu sunt doar descrieri poetice. Ele comunică profunda diferență spirituală dintre a aparține lui Hristos și a continua pe căile unei lumi care nu-L cunoaște.
Efeseni 5:8–11 — „Căci odinioară erați întuneric, dar acum sunteți lumină în Domnul. Umblați ca fii ai luminii... și căutați să discerneți ce este plăcut Domnului. Nu luați parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ci demascați-le.”
Observați că Pavel nu le spune creștinilor doar să evite cele mai grave forme de răutate. El ne poruncește să umblăm ca niște copii ai luminii, discernând activ ce-I este plăcut Domnului și refuzând să participăm la lucrările neroditoare ale întunericului. Identitatea noastră în Hristos este menită să producă o diferență vizibilă în modul în care trăim, ceea ce prețuim și ceea ce îmbrățișăm de bunăvoie.
Acest lucru este deosebit de semnificativ atunci când luăm în considerare temele care caracterizează Halloweenul. Deși sărbătoarea s-a dezvoltat prin diverse tradiții istorice și culturale, expresiile sale moderne prezintă în mod proeminent vrăjitoria, demonii, imaginile supranaturale înfricoșătoare și moartea. Acestea nu sunt asocieri întâmplătoare; ele se numără printre cele mai recunoscute elemente ale sărbătorii.
Scriptura îi avertizează în mod repetat pe credincioși împotriva implicării în lucrările întunericului. Totuși, cultura noastră a învățat să transforme multe dintre aceste teme în divertisment, iar creștinii se pot obișnui treptat cu ele atât de mult încât nu mai pun la îndoială semnificația lor spirituală.
Apostolul Pavel scrie:
Romani 13:12 — „Noaptea a trecut de mult, ziua s-a apropiat. Să lepădăm deci lucrările întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii.”
Și apostolul Ioan declară:
1 Ioan 1:6 — „Dacă zicem că avem părtășie cu El, dar umblăm în întuneric, mințim și nu practicăm adevărul.”
Aceste pasaje se referă la modul nostru de viață, nu doar la participarea noastră la anumite evenimente. Cu toate acestea, ele stabilesc un principiu care ar trebui să ne ghideze alegerile: cei care aparțin Luminii nu ar trebui să îmbrățișeze de bunăvoie ceea ce este contrar caracterului Său.
Isus Însuși a declarat că oricine Îl urmează nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții (Ioan 8:12). Dacă dorim cu adevărat să-L urmăm, nu ar trebui să fim din ce în ce mai sensibili la orice ne atrage afecțiunea spre întuneric, mai degrabă decât spre sfințenia Lui?
2. De ce ne-ar plăcea să privim lucrurile pe care Dumnezeu le numește rele?
Există un alt principiu biblic care merită o atenție serioasă, în special într-o generație înconjurată de divertisment care ne expune continuu la violență, imoralitate, imagini oculte și răutate.
Dumnezeu este preocupat nu doar de acțiunile noastre exterioare, ci și de ceea ce ne punem de bunăvoie înaintea ochilor și permitem să ne influențeze mintea și inima.
Gândiți-vă la angajamentul exprimat în Psalmul 101:
Psalmul 101:3 — „Nu voi pune înaintea ochilor mei nimic deșert.”
Și rugăciunea din Psalmul 119:
Psalmul 119:37 — „Închide-mi ochii de la lucrurile deșarte și dă-mi viață în căile Tale.”
Acestea sunt expresii remarcabile de devoțiune. Psalmistul recunoaște că ceea ce alege să privească contează. El nu vrea să se obișnuiască cu lucruri fără valoare sau rele. În schimb, el dorește ca ochii, gândurile și afecțiunile sale să fie îndreptate spre căile lui Dumnezeu.
Acest principiu ar trebui să ne determine să examinăm o mare parte din ceea ce este considerat divertisment astăzi. De ce am ajuns să ne simțim atât de confortabil urmărind lucruri care prezintă răul ca fiind amuzant, fascinant sau dezirabil? De ce ne expunem de bunăvoie pe noi înșine și pe copiii noștri unor imagini și povești centrate pe activitatea demonică, vrăjitorie, cruzime, teroare și moarte, în timp ce rareori ne gândim la modul în care aceste lucruri ne afectează viața spirituală?
Trebuie să recunoaștem că Scriptura însăși descrie uneori acte teribile de răutate, iar simpla vedere a unei descrieri a răutății nu este același lucru cu aprobarea ei. Există însă o diferență profundă între a recunoaște răul pentru ceea ce este și a alege să te desfătezi în el. Există o diferență între a expune întunericul și a-l celebra, între a înțelege realitatea răutății și a te lăsa distrat de glorificarea ei.
Apostolul Pavel oferă un standard după care credincioșii ar trebui să examineze lucrurile care le ocupă gândurile:
Filipeni 4:8 — „Încolo, fraților, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de laudă, dacă este vrednic de virtute, dacă este vrednic de laudă, la acestea să vă gândiți.”
Imaginați-vă cât de diferite ar deveni viețile noastre dacă am aplica cu sinceritate acest pasaj în divertismentul, conversațiile, cititul, televiziunea, filmele, rețelele sociale și sărbătorile noastre. Câte lucruri pe care le considerăm în prezent inofensive am începe să le punem la îndoială? Câte activități și-ar putea pierde atractivitatea dacă dorința noastră cea mai profundă ar fi să ne umplem mintea cu ceea ce este pur, frumos și plăcut lui Dumnezeu?
Isus a învățat că ochiul este lampa trupului (Matei 6:22-23), folosind această imagine pentru a se referi la starea vieții noastre interioare. Proverbe 4:23 ne poruncește, de asemenea, să ne păzim inimile cu toată treburile, pentru că din ele izvoarele vieții izvoarele.
Ceea ce primim în mod repetat în mintea noastră poate influența ceea ce admirăm, dorim și, în cele din urmă, acceptăm. Atunci când ne înconjurăm încontinuu cu lucruri care trivializează răutatea, riscăm să ne pierdem sensibilitatea față de gravitatea păcatului.
Aceasta nu este pur și simplu o întrebare despre decorațiuni de Halloween sau costume înfricoșătoare. Este o întrebare despre starea spirituală a inimilor noastre și dacă învățăm să iubim ceea ce iubește Dumnezeu și să respingem ceea ce respinge El.
3. Dumnezeu ia în serios vrăjitoria, vrăjitoria și practicile oculte
De-a lungul Vechiului și Noului Testament, Dumnezeu vorbește cu o seriozitate inconfundabilă despre vrăjitorie, vrăjitorie, divinație, spiritism și încercările de a comunica cu morții. Aceste practici nu sunt niciodată prezentate ca alternative spirituale inofensive sau forme inocente de divertisment. Sunt identificate în mod constant ca fiind incompatibile cu închinarea și ascultarea de Dumnezeul cel adevărat și viu.
În Deuteronom, Domnul a avertizat Israelul să nu adopte practicile religioase detestabile ale națiunilor înconjurătoare.
Deuteronom 18:10–12 — Dumnezeu interzice în mod explicit divinația, ghicitul, interpretarea prevestirilor prevestitoare, vrăjitoria, farmecele, consultarea mediumilor, necromanția și încercările de a întreba morții, declarând că cei care practică astfel de lucruri sunt detestabili pentru El.
Levitic 19:31 — „Să nu vă îndreptați spre cei ce cheamă la duhurile cerului sau spre cei ce duc la morminte; să nu-i căutați și să nu vă spurcați prin ei. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.”
Isaia 8:19 — Profetul îi mustră pe cei care cer îndrumare de la mediumuri și pe cei care pretind că comunică cu morții, întrebând dacă un popor nu ar trebui să-L întrebe pe Dumnezeul său.
Aceste avertismente arată cât de serios privește Dumnezeu practicile care caută putere supranaturală, cunoaștere sau comunicare separată de El. Nu sunt chestiuni de preferință personală. Dumnezeu le poruncește în mod explicit poporului Său să le respingă.
Nici aceste interdicții nu au dispărut odată cu venirea lui Hristos. În Galateni 5:19-21, apostolul Pavel include vrăjitoria printre faptele firii pământești, alături de idolatrie și alte păcate care caracterizează viețile opuse Împărăției lui Dumnezeu.
Gândiți-vă, de asemenea, ce s-a întâmplat când Evanghelia a transformat viețile oamenilor din Efes.
Faptele Apostolilor 19:18–20 — Mulți dintre cei ce crezuseră au venit și și-au mărturisit obiceiurile de odinioară. Și unii dintre cei ce practicaseră vrăjitoria și-au adus cărțile și le-au ars în public. Pasajul se încheie descriind cum Cuvântul Domnului continua să crească și să întărească cu putere.
Acești noi credincioși au înțeles că urmarea lui Isus necesita o ruptură decisivă cu practicile care erau contrare sfințeniei Sale. Nu au încercat să-și păstreze implicarea anterioară în magie, adăugând în același timp credințe creștine în viața lor. Pocăința lor a produs o schimbare vizibilă.
Desigur, a portretiza o vrăjitoare fictivă nu este identic cu practicarea vrăjitoriei. Totuși, această distincție nu ar trebui să devină o scuză pentru a evita examinarea a ceea ce alegem să celebrăm sau să admirăm. Seriozitatea cu care Dumnezeu abordează practicile oculte ar trebui să influențeze modul în care copiii Săi privesc glorificarea lor în cultura populară.
Când ceva ce Scriptura condamnă în mod repetat devine obiect de amuzament, fascinație sau celebrare, nu ar trebui acest lucru să tulbure inimile celor care Îl iubesc pe Dumnezeu?
Dacă dorim cu adevărat să-L onorăm pe Domnul, ar trebui să ne preocupe nu doar să evităm participarea directă la practici interzise, ci și să cultivăm afecțiuni care reflectă sfințenia Lui.
4. Căutăm ceea ce este plăcut lui Dumnezeu sau ceea ce putem justifica?
Unul dintre cele mai revelatoare aspecte ale vieții noastre spirituale este modul în care reacționăm atunci când Cuvântul lui Dumnezeu pune la îndoială ceva ce ne face plăcere.
Când ne confruntăm cu un principiu biblic care pune la îndoială o activitate, o tradiție sau un obicei preferat, ne examinăm cu umilință înaintea Domnului? Sau începem imediat să căutăm argumente care să ne permită să continuăm să facem ceea ce deja vrem să facem?
Aceasta este o întrebare importantă, deoarece inimile noastre sunt capabile să justifice lucruri la care ezităm să renunțăm.
Ieremia 17:9 — „Inima este mai înșelătoare decât toate lucrurile și nenorocită; cine o poate înțelege?”
Biblia ne avertizează în repetate rânduri să nu ne bazăm exclusiv pe propria noastră înțelegere sau să nu permitem dorințelor noastre să determine ce este drept. Proverbe 14:12 ne amintește că există o cale care pare dreaptă pentru un om, dar în cele din urmă duce la moarte. Avem nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu pentru a dezvălui ceea ce inimile noastre ar putea să nu recunoască.
Când creștinii discută despre Halloween, conversația se concentrează adesea pe ceea ce cred că sunt liberi să facă. Aceștia pot sublinia că nu practică vrăjitorie, că copiii lor pur și simplu se distrează sau că anumite obiceiuri nu au o semnificație religioasă explicită pentru ei.
Există însă o întrebare mai profundă care nu trebuie trecută cu vederea: Căutăm cu sinceritate să descoperim ce Îi place lui Dumnezeu sau încercăm în primul rând să apărăm ceva ce ne place?
Învățătura lui Pavel din 1 Corinteni este deosebit de relevantă.
1 Corinteni 6:12 — „Toate lucrurile îmi sunt îngăduite”, dar nu toate lucrurile îmi sunt de folos. „Toate lucrurile îmi sunt îngăduite”, dar eu nu voi fi stăpânit de nimic.
1 Corinteni 10:23 — „Toate lucrurile sunt îngăduite”, dar nu toate lucrurile sunt de folos. „Toate lucrurile sunt îngăduite”, dar nu toate lucrurile zidesc.
Aceste pasaje nu sugerează că totul este permis din punct de vedere moral. Mai degrabă, Pavel contestă presupunerea că libertatea personală este cel mai înalt standard pentru comportamentul creștin. Alegerile noastre trebuie evaluate și în funcție de beneficiul lor spiritual, de efectul lor asupra altora și de faptul dacă Îl onorează pe Dumnezeu.
Un urmaș al lui Isus nu ar trebui să fie mulțumit doar pentru că ceva nu poate fi identificat ca o încălcare explicită a unei anumite porunci. Ar trebui să dorim să știm dacă acest lucru contribuie la creșterea noastră în sfințenie, ne întărește dragostea pentru Hristos și reflectă caracterul Celui căruia îi slujim.
De aceea este atât de important Efeseni 5:10: suntem îndrumați să discernem ce este plăcut Domnului.
Gândește-te la diferența dintre a te apropia de Dumnezeu cu întrebarea: „Doamne, cât de mult din toate acestea mă pot bucura fără să păcătuiesc?” și a te apropia de El cu rugăciunea: „Doamne, vreau să-Ți fac plăcere mai mult decât orice altceva. Dacă există ceva în viața mea care nu Te onorează, Te rog să mi-l descoperi și să-mi dai harul să renunț la el.”
Prima atitudine caută limitele ascultării. A doua exprimă inima consacrării.
Și această a doua atitudine ar trebui să-i caracterizeze pe cei care Îl iubesc cu adevărat pe Isus.
5. Ne-am simțit atât de confortabil cu lumea încât nu-i mai recunoaștem influența?
Poate că cel mai mare pericol cu care se confruntă mulți creștini astăzi nu este răzvrătirea deschisă împotriva lui Dumnezeu, ci acceptarea treptată a unor atitudini, valori și practici care sunt contrare Cuvântului Său.
Procesul se întâmplă adesea aproape neobservat. Ceea ce odinioară ne tulbura conștiința devine treptat familiar. Ceea ce odinioară părea nepotrivit devine distractiv. Ceea ce odinioară părea contrar sfințeniei creștine devine acceptat pentru că toți cei din jurul nostru participă.
În cele din urmă, s-ar putea să nu ne evaluăm alegerile conform Scripturii și să începem să le evaluăm în funcție de ceea ce societatea consideră normal.
Totuși, apostolul Pavel ne poruncește:
Romani 12:2 — „Nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci prefaceți-vă prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: ce este bună, plăcută și desăvârșită.”
Lumea încearcă în mod constant să ne modeleze înțelegerea a ceea ce este bun, dezirabil, acceptabil și demn de sărbătoare. Prin divertisment, publicitate, rețele sociale, educație și tradiții culturale, suntem expuși continuu la mesaje care ne influențează gândurile și afecțiunile.
Însă Dumnezeu nu Și-a chemat copiii să fie modelați de valorile unei lumi care se revoltă împotriva Lui. El ne-a chemat pe noi să fim transformați prin înnoirea minții noastre.
Apostolul Ioan vorbește și mai direct:
1 Ioan 2:15–17 — Ioan le poruncește credincioșilor să nu iubească lumea, nici lucrurile din lume. El avertizează că poftele firii pământești, poftele ochilor și lăudăroșia vieții nu vin de la Tatăl și ne amintește că lumea și poftele ei trec, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.
Acestea sunt printre cele mai căutate cuvinte din Noul Testament.
Ioan nu ne spune să nu-i mai iubim pe oamenii lumii, pe care Dumnezeu Însuși îi iubește și ne cheamă să-i ducem cu Evanghelia. El ne avertizează să nu iubim dorințele, valorile și prioritățile păcătoase ale unei lumi care trăiește independent de Dumnezeu.
Și aceasta ridică o întrebare profund personală: Am devenit mai preocupați să ne integrăm în lume decât să-I fim plăcuți lui Isus?
De ce simțim uneori o dorință atât de puternică de a participa la aceleași sărbători, de a ne bucura de aceleași divertismente, de a urmări aceleași plăceri și de a adopta aceleași valori ca cei care nu-L cunosc pe Hristos? De ce suntem uneori mai tulburați de gândul de a rata ceva de care se bucură lumea decât de posibilitatea ca alegerile noastre să întristeze inima lui Dumnezeu?
Și mai revelator este modul în care reacționăm atunci când cineva contestă acele alegeri prin intermediul Scripturii. Devenim defensivi? Respingem îngrijorarea ca fiind legalistă fără a examina cu atenție Cuvântul lui Dumnezeu? Căutăm motive pentru a ne păstra preferințele în loc să-I cerem Duhului Sfânt să ne cerceteze inimile?
Ar trebui să fim atenți să nu judecăm inima altei persoane doar pentru că nu este de acord cu noi în privința unui anumit obicei. Dar trebuie să fim dispuși să ne examinăm propriile inimi cu sinceritate deplină.
James oferă un avertisment serios:
Iacov 4:4 — „Oameni preacurvari! Nu știți că prietenia cu lumea este vrăjmășie cu Dumnezeu? De aceea, oricine voiește să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș cu Dumnezeu.”
Aceste cuvinte au fost scrise oamenilor care mărturiseau credința în Dumnezeu. Iacov se confrunta cu loialități divizate, dorințe egoiste și infidelitate spirituală printre cei care pretindeau că Îi aparțin.
Pericolul lumii nu constă doar în faptul că am putea participa la ceva nepotrivit. Pericolul mai profund este acela că inimile noastre se pot atașa treptat chiar de lucrurile de care Hristos ne-a chemat să ne îndepărtăm.
Și când se întâmplă asta, s-ar putea să începem să apărăm lucrurile lumii cu mai multă pasiune decât să urmărim sfințenia lui Dumnezeu.
6. Ce dezvăluie despre inimile noastre disponibilitatea noastră de a apăra anumite lucruri?
Există o întrebare pe care fiecare urmaș al lui Isus ar trebui să I-o aducă din când în când înaintea Domnului: La ce nu sunt dispus să renunț?
Uneori, lucrurile care dezvăluie cea mai mare atașament din inimile noastre nu sunt neapărat lucrurile care par în mod evident păcătoase. Acestea pot fi obiceiurile noastre, confortul nostru, divertismentul nostru, ambițiile noastre, bunurile noastre sau tradițiile care au devenit profund importante pentru noi.
Poate că credem cu sinceritate că Îl iubim pe Isus mai presus de orice. Totuși, atunci când Cuvântul Său pune la îndoială ceva ce prețuim, răspunsul nostru poate dezvălui cât de divizate au devenit afecțiunile noastre.
Isus a spus:
Ioan 14:15 — „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele.”
Și din nou:
Luca 6:46 — „De ce Îmi ziceți «Doamne, Doamne» și nu faceți ce vă spun Eu?”
Aceste cuvinte ne amintesc că dragostea pentru Isus nu poate fi separată de ascultarea față de El. Credința autentică produce o dorință tot mai mare de a ne supune viața autorității Sale, chiar și atunci când ascultarea ne cere să abandonăm ceva de care ne-am bucurat anterior.
Tânărul bogat oferă un exemplu izbitor al acestei lupte. Când s-a apropiat de Isus întrebându-l despre viața veșnică, părea sincer interesat de lucrurile spirituale și căutase să respecte poruncile lui Dumnezeu. Totuși, când Isus l-a îndemnat să renunțe la bunurile sale și să-L urmeze, omul a plecat întristat, pentru că avea multe bogății (Marcu 10:17-22).
Bunurile sale dezvăluiau o atașament de care nu voia să se debaraseze.
Isus a scos la iveală loialitatea împărțită a inimii sale.
Lecția nu este că fiecare creștin trebuie să vândă tot ce deține. Este vorba despre faptul că nimic din viața noastră nu ar trebui să aibă un loc de credință care să-I aparțină doar lui Hristos.
Acest principiu se întinde asupra fiecărui aspect al vieții noastre. Dacă suntem hotărâți să păstrăm ceva chiar și atunci când Scriptura ridică îngrijorări serioase cu privire la acesta, ar trebui să fim dispuși să ne întrebăm dacă atașamentul nostru a devenit nesănătos din punct de vedere spiritual.
Poate că cea mai revelatoare întrebare nu este dacă putem construi un argument în apărarea unei anumite activități. Poate că este dacă suntem dispuși să-I prezentăm acea activitate lui Isus și să-I cerem sincer să ne arate voia Lui.
Când dragostea noastră pentru Hristos este mai mare decât dragostea noastră pentru lume, predarea devine mai importantă decât îndreptățirea.
Asta nu înseamnă că a-L urma pe Isus este o viață lipsită de bucurie, plină de restricții nesfârșite. Dimpotrivă. Cu cât Îl cunoaștem mai profund, cu atât descoperim mai mult că adevărata bucurie se găsește în prezența Lui, în adevărul Său și în căile Sale.
Psalmistul declară:
Psalmul 16:11 — „Îmi faci cunoscută calea vieții; înaintea Ta este o bucurie deplină; desfătări veșnice sunt la dreapta Ta.”
Dumnezeu nu ne cheamă să ne îndepărtăm de lume ca să ne priveze de bucurie. El ne cheamă să ne îndepărtăm de lucrurile care concurează cu El, ca să putem experimenta bucuria mult mai mare de a-L cunoaște și a umbla cu El.
7. Ce îi învățăm pe copiii noștri despre sfințenie?
Pentru părinții creștini, aceste întrebări poartă o responsabilitate suplimentară. Copiii noștri învață constant ce este acceptabil, dezirabil, important și demn de sărbătoare, nu doar prin cuvintele noastre, ci și prin exemplul nostru.
Dumnezeu i-a instruit pe poporul Său să-i învețe cu sârguință pe copiii lor poruncile Sale, vorbind despre ele în activitățile obișnuite ale vieții de zi cu zi (Deuteronom 6:5-7). Apostolul Pavel îi îndeamnă, de asemenea, pe părinți să-și crească copiii în disciplina și învățătura Domnului (Efeseni 6:4).
Aceasta înseamnă că formarea spirituală nu se limitează la devoțiunile familiale, participarea la biserică sau școala duminicală. Ea are loc prin atmosfera pe care o creăm în casele noastre, prin divertismentul pe care ni-l permitem, prin valorile pe care le comunicăm și prin tradițiile pe care le stabilim.
Când participăm cu entuziasm la sărbători centrate pe teme împotriva cărora Scriptura ne avertizează, ce le comunicăm copiilor noștri despre seriozitatea acestor lucruri? Îi învățăm oare să facă distincția între ceea ce este sfânt și ceea ce este nesfânt, între ceea ce este pur și ceea ce este corupt, între ceea ce Îi place lui Dumnezeu și ceea ce celebrează lumea?
Copiii s-ar putea să nu înțeleagă semnificația spirituală a fiecărui simbol sau tradiție, dar învață din lucrurile pe care le normalizăm.
Dacă îi învățăm că sfințenia contează duminica, dar rareori permitem principiilor biblice să ne influențeze alegerile de zi cu zi, riscăm să le transmitem faptul că a-L urma pe Isus este doar o parte a vieții, și nu temelia a tot ceea ce facem.
Scopul nostru nu ar trebui să fie pur și simplu să creștem copii care evită anumite sărbători sau activități. Ar trebui să dorim să creștem copii ale căror inimi sunt pline de dragoste pentru Isus, ale căror minți sunt modelate de Scriptură și care au curajul să se detașeze de lume atunci când credincioșia față de Hristos o cere.
Cel mai mare dar pe care îl putem oferi copiilor noștri nu este libertatea de a participa la tot ceea ce le place prietenilor lor, ci exemplul părinților care Îl prețuiesc pe Isus mai presus de orice.
Aceasta nu necesită creșterea copiilor în frică de lume. Ci necesită învățarea lor să-L iubească pe Domnul, să recunoască ce este bine, să respingă ce este rău și să înțeleagă frumusețea apartenenței Lui.
8. Pericolul mai mare nu se limitează la Halloween
Până acum, ar trebui să fie clar că întrebările ridicate de Halloween se extind mult dincolo de 31 octombrie.
De fapt, ar fi o greșeală gravă să ne examinăm participarea la Halloween ignorând în același timp alte domenii ale vieții noastre în care am fi putut face compromisuri cu lumea.
O persoană poate refuza să sărbătorească Halloweenul în timp ce se bucură în mod regulat de divertismente care glorifică imoralitatea sexuală, cruzimea sau răutatea. Cineva poate respinge costumele asociate cu vrăjitoria în timp ce nutrește amărăciune, mândrie, lăcomie sau neiertare. Altul poate evita cu grijă anumite tradiții culturale în timp ce neglijează poruncile lui Hristos de a-i iubi pe ceilalți, de a avea grijă de săraci, de a proclama Evanghelia și de a face ucenici.
Isus i-a avertizat pe liderii religioși din vremea Sa cu privire la pericolul de a respecta cu atenție practicile religioase exterioare, neglijând în același timp aspectele mai importante ale legii lui Dumnezeu, inclusiv dreptatea, mila și credincioșia (Matei 23:23).
Nu trebuie să facem aceeași greșeală.
Dumnezeu nu caută oameni care doar țin o listă de activități la care refuză să participe. El caută închinători care Îl iubesc din toată inima și ale căror vieți sunt transformate din ce în ce mai mult de adevărul Său.
1 Tesaloniceni 4:7 — „Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințenie.”
1 Petru 1:15–16 — „Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră, după cum este scris: «Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt.»”
Observați amploarea acestei chemări: sfințenia în toată conduita noastră. Nu doar în sărbătorile noastre, ci și în casele, relațiile, locurile de muncă, gândurile private, deciziile financiare, conversațiile și modul în care ne folosim timpul. Nu doar în păcatele pe care le respingem cu ușurință, ci și în domeniile în care ascultarea ne poate costa ceva. Nu doar atunci când sfințenia este admirată de alții, ci și atunci când ne cere să ne detașăm de cultura înconjurătoare.
Apostolul Pavel scrie:
2 Corinteni 7:1 — „Fiindcă avem aceste făgăduințe, preaiubiților, să ne curățim de orice întinăciune a trupului și a duhului, și să ducem sfințenia până la capăt, în frica de Dumnezeu.”
Ce s-ar întâmpla dacă am lua în serios această instrucțiune? Ce s-ar întâmpla dacă, în loc să apărăm lucrurile de care ne bucurăm, L-am invita pe Domnul să examineze tot ce am permis în viețile noastre?
Ce-ar fi dacă L-am ruga să ne dezvăluie distracțiile care ne-au amorțit sensibilitatea față de păcat, relațiile care ne-au îndepărtat de la ascultare, ambițiile care au înlocuit scopurile Sale sau conforturile care au devenit mai importante pentru noi decât voința Lui?
Poate că cel mai grav pericol nu este faptul că creștinii nu au reușit să înțeleagă istoria Halloweenului. Poate că mulți dintre noi am pierdut treptat obiceiul de a ne întreba cu sinceritate dacă lucrurile pe care le îmbrățișăm sunt plăcute Domnului.
Și dacă am încetat să ne punem această întrebare despre un anumit domeniu al vieții, câte alte domenii au scăpat examinării noastre?
9. A devenit oare dragostea noastră pentru lume mai mare decât dragostea noastră pentru Isus?
Aceasta este o întrebare dificilă, dar este una la care Scriptura ne cheamă să reflectăm.
Când Iisus a fost întrebat care este cea mai mare poruncă, El a răspuns:
Marcu 12:30 — „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta.”
Isus nu ne-a chemat să-L iubim pe Dumnezeu cu o parte din inima noastră sau să-I dăm ceea ce ne rămâne după ce ne-am satisfăcut dorințele. El ne cheamă să-L iubim cu tot ce suntem.
Aceasta este esența devoțiunii din toată inima.
Totuși, cât de ușor se dezbină inimile noastre. Am putea dori cu adevărat să-L urmăm pe Isus, continuând în același timp să prețuim lucruri care concurează cu dragostea noastră pentru El. Am putea mărturisi că El este cea mai mare comoară a noastră, în timp ce permitem plăcerilor, aprobării, divertismentului și priorităților lumii să ne ocupe o mare parte din atenția și afecțiunea.
Apostolul Ioan ne avertizează că dragostea Tatălui și dragostea lumii nu pot ocupa același loc de devoțiune supremă în inimile noastre (1 Ioan 2:15).
Aceasta nu este o problemă minoră. Ea atinge chiar miezul relației noastre cu Dumnezeu.
Când ceva din viața noastră este pus la îndoială de Scriptură, reacția noastră poate dezvălui ceea ce prețuim cel mai mult. Suntem dispuși să renunțăm la acel lucru pentru că îl iubim pe Isus sau începem imediat să căutăm motive pentru a ne agăța de el?
Nu ar trebui să confundăm dificultatea predării cu absența credinței autentice. Chiar și credincioșii sinceri se luptă cu dorințe care trebuie aduse în supunere față de Hristos. Dar direcția inimilor noastre contează. Permitem Cuvântului lui Dumnezeu să ne transforme sau încercăm încontinuu să facem ca Cuvântul lui Dumnezeu să se potrivească preferințelor noastre?
Isus a spus:
Matei 16:24 — „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze.”
A-L urma pe Hristos implică predarea propriei noastre voințe în fața Lui. Aceasta înseamnă că atunci când dorințele noastre intră în conflict cu poruncile Sale, Cuvântul Său trebuie să aibă autoritatea finală.
Și asta ne aduce la o întrebare care poate fi mult mai importantă decât cea care te-a adus inițial la acest articol:
Există ceva în viața ta la care nu ai fost dispus să renunți pentru că iubești acel lucru mai mult decât îți dorești să-I fii plăcut lui Isus?
Poate fi o formă de divertisment. Poate fi o relație, un obicei, o ambiție, o posesiune sau o plăcere anume. Poate fi ceva ce ai apărat ani de zile fără să-L întrebi vreodată cu sinceritate pe Domnul ce părere are despre asta.
Oricare ar fi, invitația Scripturii este aceeași: aduceți-o în lumina Cuvântului lui Dumnezeu și permiteți-I Lui să vă cerceteze inima.
Psalmistul s-a rugat:
Psalmul 139:23–24 — „Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima! Încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile! Vezi dacă este în mine vreo cale grea și călăuzește-mă pe calea veșniciei!”
Aceasta este rugăciunea unei inimi care dorește cu adevărat să-I aparțină lui Dumnezeu.
Nu este rugăciunea cuiva care caută un minim de ascultare. Este rugăciunea cuiva care nu vrea ca nimic să rămână ascuns de Domnul, nimic să concureze cu locul Său de drept și nimic să împiedice o părtășie mai profundă cu El.
Ce s-ar întâmpla dacă aceasta ar deveni rugăciunea noastră?
10. Dumnezeu Își cheamă poporul la consacrare din toată inima
Mesajul Scripturii nu este pur și simplu că creștinii ar trebui să evite răul. Este acela că am fost mântuiți de Isus Hristos pentru a-I aparține în întregime.
Apostolul Pavel le reamintește credincioșilor:
2 Corinteni 5:15 — „Și El a murit pentru toți, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel ce a murit și a înviat pentru ei.”
Isus nu Și-a dat viața doar pentru ca noi să putem continua să trăim conform propriilor noastre dorințe, bucurându-ne în același timp de asigurarea iertării. El a murit și a înviat pentru ca noi să ne putem împăca cu Dumnezeu, transforma prin harul Său și să trăim pentru slava Lui.
De aceea, chemarea la sfințenie este inseparabilă de Evanghelie. Nu căutăm sfințenia pentru a câștiga dragostea lui Dumnezeu sau pentru a ne cumpăra mântuirea. Căutăm sfințenia pentru că am fost iubiți, mântuiți și puși deoparte pentru El.
Tit 2:11–12 — „Căci harul lui Dumnezeu s-a arătat, aducend mântuire tuturor oamenilor și învățându-ne să ne lepădăm de necinste și de patimile lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie.”
Harul lui Dumnezeu nu ne învață să ne simțim confortabil cu păcatul. Ne învață să renunțăm la el.
Duhul Sfânt nu ne liniștește doar lăsându-ne inimile neschimbate. El lucrează în noi pentru a ne transforma dorințele, a ne reînnoi mintea și a crea caracterul lui Hristos.
Și când recunoaștem domeniile în care am făcut compromisuri, Dumnezeu ne cheamă să răspundem cu smerenie și pocăință.
Iacov 4:8 — „Apropiați-vă de Dumnezeu, și El Se va apropia de voi.”
1 Ioan 1:9 — „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire.”
Ce promisiuni minunate! Domnul care ne cheamă la sfințenie este și Domnul care îi primește pe cei care se întorc sincer la El. Dorința Lui nu este doar să ne simțim condamnați pentru păcatele noastre, ci să ne îndepărtăm de ele și să experimentăm o părtășie reînnoită cu El.
Apostolul Pavel exprimă inima consacrării într-unul dintre cele mai frumoase apeluri din Noul Testament:
Romani 12:1–2 — Pavel îi îndeamnă pe credincioși, având în vedere îndurarea lui Dumnezeu, să-și aducă trupurile ca jertfe vii, sfinte și plăcute lui Dumnezeu și să fie transformați prin înnoirea minții lor, mai degrabă decât să se conformeze conform lumii.
Aceasta este viața la care a fost chemat fiecare urmaș al lui Isus. O viață pusă pe altarul lui Dumnezeu. O viață în care dorințele, prioritățile, obiceiurile, relațiile, bunurile și deciziile noastre sunt predate voinței Sale. O viață în care nu ne mai întrebăm cât din lume ne putem bucura în timp ce ne numim în continuare creștini, ci cât de complet putem onora Cel care a dat totul pentru noi.
Și aici își găsește răspunsul cel mai profund întrebarea despre Halloween.
Problema nu este doar dacă participăm la o anumită sărbătoare. Problema este dacă suntem dispuși să-I permitem lui Isus Hristos să fie Domn peste fiecare aspect al vieții noastre, inclusiv asupra lucrurilor pe care cultura noastră le consideră normale și asupra lucrurilor de care ne bucurăm personal.
Când Isus devine cu adevărat cea mai mare comoară a noastră, a-I fi pe plac devine mai important decât a păstra orice are lumea aceasta de oferit.
O invitație de a te întoarce la Dumnezeu cu toată inima ta
Poate ai început să citești acest articol pentru că voiai să știi dacă creștinii ar trebui să sărbătorească Halloween-ul. Dar poate că, pe măsură ce ai analizat aceste versete din Scriptură, Domnul a început să-ți dezvăluie ceva mult mai profund.
Poate că ai recunoscut domenii în care te-ai simțit treptat confortabil cu lucruri care nu-L plac. Poate că ai permis valorilor lumii să-ți modeleze alegerile mai mult decât Cuvântului Său. Sau poate ți-ai dat seama că, deși crezi cu sinceritate în Isus, există încă aspecte ale vieții tale pe care nu I le-ai predat niciodată pe deplin.
Dacă acesta este cazul, nu ignora ceea ce ți-ar putea dezvălui Dumnezeu.
Răspunsul potrivit la Cuvântul Său nu este doar acordul, ci ascultarea.
Iacov 1:22 — „Fiți împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, ca să vă amăgiți singuri.”
Dumnezeu Își cheamă poporul la ceva mult mai presus de conformismul religios exterior. El ne cheamă la o viață de iubire sinceră, pocăință, sfințenie și intimitate cu El.
La Consacrare Globală, aceasta este însăși esența mesajului nostru. Credem că Biserica are nevoie disperată să redescopere ce înseamnă să aparții complet lui Isus Hristos – nu doar în credințele sau activitățile noastre religioase, ci în fiecare aspect al vieții noastre de zi cu zi.
De aceea, vă invităm să începeți cele 21 de Zile de Consacrare Globală, o călătorie biblică menită să vă ajute să-L căutați pe Domnul, să vă examinați inima în lumina Cuvântului Său, să vă îndepărtați de păcat și să vă reînnoiți devotamentul față de El.
Prin lecturi zilnice din Scriptură, meditații, rugăciuni și declarații ale Cuvântului lui Dumnezeu, acest ghid te va ajuta să faci pași intenționați către o viață mai profundă de pocăință, predare și părtășie cu Isus.
Nu trebuie să aștepți un anotimp special sau un eveniment programat. Poți începe să-L cauți pe Domnul chiar azi.
Ieremia 29:13 — „Mă veți căuta și Mă veți găsi, dacă Mă veți căuta din toată inima voastră.”
Ești gata să-i oferi lui Isus toată inima ta?
Dacă simți că Domnul te cheamă la o relație mai profundă cu El,
Vă invităm să răspundeți. Rezervați-vă timp pentru a căuta fața Lui, examinați-vă viața prin Scriptură și renunțați la tot ceea ce El dezvăluie.
Primește Ghidul complet de consacrare de 21 de zile și informații suplimentare
resurse biblice care să te ajute să crești în sfințenie, rugăciune, pocăință și devotament din toată inima față de Isus.
Fie ca rugăciunea noastră să fie cea a psalmistului:
Psalmul 86:11 — „Doamne, învață-mă calea Ta, ca să umblu în adevărul Tău; unește-mi inima ca să mă tem de Numele Tău.” Doamne Isuse, cercetează-ne inimile și descoperă orice nu-Ți este plăcut. Iartă-ne pentru modurile în care am permis lumii să ne modeleze gândurile, dorințele și alegerile. Eliberează-ne de loialitățile divizate și de ispita de a apăra ceea ce ne chemi să predăm. Dă-ne inimi care iubesc adevărul Tău, se desfătează în sfințenia Ta și își doresc prezența Ta mai presus de orice. Învață-ne să umblăm ca niște copii ai luminii, să respingem răul și să ne agățăm de bine. Fie ca viețile noastre să-Ți fie pe deplin consacrate, numai spre slava Ta. Amin.
